Florin Niță a terminat negocierile pentru revenirea în Superliga! Fostul portar al celor de la FCSB a luat decizia

Florin Niță a terminat negocierile pentru revenirea în Superliga! Fostul portar al celor de la FCSB a luat decizia
  • Publicat:

Florin Niță (36 de ani) a terminat negocierile cu U Cluj pentru revenirea în Superliga, iar goalkeeperul echipei naționale a României a luat decizia finală.

Florin Niță a terminat negocierile pentru revenirea în Superliga! Fostul portar al celor de la FCSB a luat decizia

Chiar dacă U Cluj a făcut tot posibilul să îndeplinească toate cerințele cerute de Florin Niță, portarul în vârstă de 36 de ani a refuzat oferta venită din partea ardelenilor, anunță Sport.ro.

Conform sursei citate, Florin Niță nu și-ar dori să revină în Superliga și se așteaptă ca în această vară să prindă un contract în străinătate.

ProSport anunța că U Cluj i-a făcut toate poftele lui Florin Niță pentru a semna cu formația antrenată de Toni Petrea. Ardelenii i-au oferit portarului un contract valabil două sezoane, cu opțiune de prelungire pe încă un sezon, iar lunar urma să încaseze 15.000 de euro, plus o primă de 200 de euro la fiecare meci fără gol primit.  Totodată, U Cluj s-a angajat să-i plătească chiria jucătorului, în valoare de 800 de euro, școala ambilor copii și să îi ofere o mașină Mercedes.

FCSB a luat 1,35 milioane de euro de pe urma lui Florin Niță

Florin Niță (36 de ani) a devenit liber de contract pe 1 iulie 2023 după ce și-a încheiat înțelegerea cu Sparta Praga, echipa din Cehia care achita în ianuarie 2018 nu mai puțin de 1,35 milioane de euro pentru transferul său de la FCSB.

Goalkeeperul în vârstă de 36 de ani a jucat la Sparta Praga din ianuarie 2018 până în ianuarie 2023, după care a fost împrumutat la Pardubice până la finalul sezonului.

În tricoul lui Sparta Praga, Florin Niță a adunat 110 prezențe, în timp ce pentru FK Pardubice a jucat în doar 17 meciuri. Goalkeeperul cotat de site-urile de specialitate la 300.000 de euro a adunat 19 selecții la echipa națională a României, acolo unde a debutat pe 9 noiembrie 2017 într-un meci amical câștigat de „tricolori” cu selecționata Turciei, scor 2-0.

  • 117 meciuri a jucat Florin Niță în tricoul lui FCSB
  • 1,35 milioane de euro a încasat Gigi Becali de pe urma transferului lui Florin Niță la Sparta Praga

„Am lucrat cu el, îl știu, e un portar de valoare, un portar de echipă națională, care a apărat mult în străinătate. A fost unul dintre cei mai buni portari din Cehia. Dacă s-ar face, pentru noi ar fi un plus din toate punctele de vedere – Toni Petrea, antrenor U Cluj.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Transformare dramatică. Ireal cum a ajuns să arate Prințesa Kate Middleton, după 3 luni de chimioterapie,
Transformare dramatică. Ireal cum a ajuns să arate Prințesa Kate Middleton, după 3 luni de chimioterapie,
S-a îndrăgostit de ea și a avut nevoie de 6 luni pentru a o cuceri. ”Se făcea că nu vede. A fost puțină aroganță”
S-a îndrăgostit de ea și a avut nevoie de 6 luni pentru a o cuceri. ”Se făcea că nu vede.…
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public de autorități. Ce a ieșit la iveală e cutremurător
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public de autorități. Ce a ieșit…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era unul dintre cei mai buni prezentatori tv
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era…
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
Curg acuzațiile de fraudă electorală. La Costinești s-au numărat voturile de 6 ori și de fiecare dată a ieșit altcineva
Curg acuzațiile de fraudă electorală. La Costinești s-au numărat voturile de 6 ori și de fiecare dată a ieșit altcineva
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Irinel Columbeanu se pregăteşte să devină socru! După ce a ajuns fără bani de azil, fostul milionar a dat vestea cea mare!
Irinel Columbeanu se pregăteşte să devină socru! După ce a ajuns fără bani de azil, fostul milionar a dat vestea…
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Mașina pentru care NU ai nevoie de ITP. Poți să pleci cu ea pe stradă, legal
Mașina pentru care NU ai nevoie de ITP. Poți să pleci cu ea pe stradă, legal
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Surprizele alegerilor locale 2024. Foști primari care revin, rocadă între PNL și PSD, „legende” trimise acasă
Surprizele alegerilor locale 2024. Foști primari care revin, rocadă între PNL și PSD, „legende” trimise acasă
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă clientului?
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă clientului?
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
×